Doctoratul in economie

Universitatea Dunarea de Jos din Galati

Universitatea Dunarea de Jos din Galati

Imi urmez studiile de Doctorat in cadrul Universitatii Dunarea de Jos din Galati, Facultatea de Stiinte Economice si Administrative, sub indrumarea Doamnei Profesor Daniela Sarpe. Am inceput programul in octombrie 2008, iar in vara anului 2009 am terminat scoala doctorala. Domeniul de cercetare ales de mine este Economie si vine firesc tinand cont de studiile de masterat si cele de licenta pe care le am. Desigur, este foarte vag, insa cei doi ani in care voi lucra la teza de doctorat imi vor asigura o specializare mai concreta. Doresc sa fac cercetare mai amanuntita intr-un domeniu de actualitate si foarte important in contextul economic actual, si anume antreprenoriatul in perioade de recesiune. Un capitol aparte in teza mea il va constitui cel de politici publice si democratie participativa, adresat antreprenorilor.

Dar iata propunerea mea, care pe parcursul urmatorilor doi ani va suferi numeroase modificari:

Propunere titlu teza doctorat: “Antreprenoriatul in situatii de criza economica si financiara. Metode de adaptare si supravietuire.”

Doctorand: Radu Oprea, MPP

Indrumator: Prof. Dr. Ancuta Daniela Sarpe

Cadrul general: Romania se confrunta cu cea mai mare recesiune din perioada moderna. Atat sectorul public cat si cel privat au fost luate prin surprindere de puterea cu care criza economica si cea financiara au lovit mediul de afaceri romanesc. Desi multe firme si-au incetat activitatea, altele au reusit sa se adapteze sau doar sa-si restranga activitatea, supravietuind. In aceste conditii, teza de doctorat va analiza modul in care firmele romanesti isi sporesc gradul de adaptabilitate si flexibilitate pe piata in conditii de criza, modul in care folosesc forta de munca in conditii de eficienta sporite, si modul in care criza stimuleaza creativitatea antreprenorului. Se va pune accentul pe gasirea acelor exemple de comportament antreprenorial care pot fi promovate drept modele de buna practica pe perioada de criza si se vor evidentia abilitatile si competentele esentiale de care managerii se folosesc pentru a supravietui in conditii de criza. Un capitol distinct se va aloca modului in care sistemul privat ar trebui sa colaboreze cu cel guvernamental atat pentru a preveni perioade de recesiune, cat si pentru a se diminua efectele unei recesiuni.

Continut:

  • Capitolul 1: Descrierea celor mai mari perioade de recesiune economica la nivel mondial, de la 1900 si pana in prezent, evidentiindu-se ciclicitatea acestora.
  • Capitolul 2: Descrierea crizei economice si financiare care afecteaza Romania incepand cu sfarsitul anului 2008 si pozitionarea ei in contextul mondial.
  • Capitolul 3: Realizarea unei analize macroeconomice a principalilor indicatori relevanti pentru activitatea antreprenoriala romaneasca.
  • Capitolul 4, Capitolul 5, Capitolul 6: Realizarea unei activitati de cercetare-documentare in regiunea de Sud-Est a Romaniei (judetele Galati, Braila, Buzau, Vrancea, Tulcea, Constanta) cu privire la nivelul de dezvoltare al antreprenoriatului si IMM-urilor. Se va urmari identificarea nevoilor existente si recomandarea de bune practici prin care s-ar putea ameliora efectele crizei. Cercetarea-documentarea cu privire la nivelul de dezvoltare al antreprenoriatului si IMM-urilor se va realiza prin aplicare de chestionare. Esantionarea propusa se bazeaza pe studiile intreprinse si pe materialele de referinta existente la nivel regional si national cu privire la IMM-uri. Datele interpretate vor fi cuprinse in capitole distincte in teza de doctorat. Motivul alegerii acestei metode consta in obtinerea eficienta de informatii cu privire la nivelul de implementare si calitatea metodelor de management organizational, de proiect si inovare aplicat in IMM-uri. Activitatea de cercetare-documentare va contribui la o mai buna intelegere a nevoilor de formare personala si profesionala a antreprenorilor si a viitorilor antreprenori din regiunea de Sud-Est. Aceasta activitate va presupune realizarea urmatoarelor subactivitati:
    • Crearea cadrului metodologic de implementare a cercetarii-documentarii, prezentarea lui si motivele alegerii lui.
    • Implementarea cercetarii pe un esantion de 100 societati comerciale din cele sase judete, avandu-se in vedere situatia actuala privind antreprenoriatul si  IMM-urile, nevoia de informare, de pregătire profesionala si personala a antreprenorilor.
    • Implementarea documentarii prin utilizarea datelor statistice existente privind ponderea IMM-urilor si domeniile de activitate in care acestea functioneaza, precum si gradul de dezvoltare al antreprenoriatului si al IMM-urilor conduse de antreprenori la nivel european.
    • Observarea tendintelor de dezvoltare economica si de ocupare a fortei de munca pe termen scurt si mediu, pe trei domenii de activitate, cu ponderea ce mai mare in zona tinta.
    • Determinarea nivelului de dezvoltare al antreprenoriatului si al sectorului IMM in concordanta cu tendintele economice din regiunea de Sud-Est a Romaniei.
    • Identificarea unor noi oportunitati de dezvoltare si noi directii de actiune in domeniul dezvoltarii culturii antreprenoriale si organizaţionale, contribuind la ridicarea nivelului de competitivitate, adaptabilitate si flexibilitate a resursei umane si al economiei regiunii supuse studiului de caz.
    • Centralizarea chestionarelor, interviurilor, interpretarea, si analizarea datelor.
    • Gasirea recomandarilor privind metodele si bunele practici care sunt eficiente in continuarea activitatii unei firme in perioade de criza.
  • Capitolul 7: Capitol de politici publice si democratie participativa. Se analizeaza daca si cat se implica antreprenorii chestionati in influentarea mediului politic si administrativ astfel incat sistemul guvernamental sa sprijine societatile comerciale in perioada de criza. Se au in vedere metodele de participare folosite, solutiile pe care antreprenorii le au la nivel macroeconomic pentru ca economia romaneasca sa depaseasca situatia de criza, obstacolele in calea participarii. Capitolul va cuprinde si o sectiune de recomandari privind modul in care mediul guvernamental ar putea sprijini antreprenoriatul in situatii de recesiune.
  • Capitolul 8: Extrapolarea rezultatelor la nivelul economiei romanesti, recomandari si corelari cu evolutia economica si financiara mondiala.

Voi prezenta stadiul de lucru la teza mea de doctorat in cadrul blogului, la sectiunea “Doctoratul in economie.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>